miercuri, 26 decembrie 2012

Prajitura "Pasarea Colibri"

Este o prajitura cu aroma de scortisoara si vanilie, cu banane, ananas si nuci in blat si acoperita cu o glazura din crema de branza. Prajitura se poate prepara in forma de tort cu 3 blaturi cu diametrul de 22,5 cm, sau se poate coace in tava tub de 22,5 cm sau 25 cm. Eu am acoperit-o cu o glazura de ciocolata si putina frisca si am transformat-o intr-un tort pentru ziua Teodorei.
Dupa reteta Hummingbird Cake din M.Country-Style Recipes.

Ingrediente blat:
3 cani faina,
1 si 1/2 cani zahar (in original erau 2 cani de zahar),
1 lingurita bicarbonat de sodiu,
1 lingurita sare,
1 lingurita scortisoara,
2 cani banane, taiate bucati mici,
3/4 cana nuci, bucati,
1 cana ulei,
3 oua, batute,
1 lingurita vanilie,
1 compot de ananas cu tot cu zeama (565 g).
Folositi o cana de 250 ml pentru a masura ingredientele.
Glazura din crema de branza:
150 g crema de branza (eu am folosit crema de branza cu smantana Almette),
250 g unt,
1 lingurita esenta vanilie,
320 g zahar pudra,
optional, 1 lingura lapte.
Mod de preparare blat: se cerne faina si se amesteca cu zaharul, bicarbonatul, sarea si scortisoara. Se adauga bananele taiate in bucati mici, nucile, uleiul, ouale batute usor, vanilia si compotul de ananas, taiat bucati mici, cu tot cu zeama. Se amesteca usor cu o lingura de lemn (nu se foloseste mixerul). Se toarna compozitia intr-o tava tub (de 22,5 sau 25 cm) unsa si tapetata cu faina si se coace la foc potrivit timp de 70 minute, sau se imparte compozitia in 3 parti egale si se toarna in 3 tavi rotunde (cu diametrul de 22,5 cm), unse si tapetate cu faina. Se coc la foc potrivit, timp de 25-30 minute, pana se rumenesc frumos. Se lasa sa se raceasca timp de 5 minute in tava, apoi se scot pe un gratar de lemn si se lasa sa se raceasca complet. Dupa racire se ung cu glazura din crema de branza.
  Pentru glazura de branza se amesteca crema de branza cu untul moale, vanilia, zaharul pudra si la sfarsit laptele.
   Daca alegeti varianta tort, asezati primul blat, ungeti cu glazura de branza, apoi puneti al doilea blat si din nou glazura de branza. La sfarsit adaugati al treilea blat, ungeti pe lateral cu restul de crema de branza, iar deasupra turnati o glazura din ciocolata topita (100 g) cu putin unt, pe baie marina.Ornati cu frisca pe lateral si pe marginea tortului.
 
  Pofta buna!

5 comentarii:

  1. La multi ani Teodorei!!!!!!Tortul arata excelent!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Waw cat de buna trebuie sa fi fost...
    Teo la multi ani !
    Craciun fericit si implinirea tuturor dorintelor,alaturi de cei dragi !
    Te tzuc cu drag .

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru urari, Sidy! La fel iti doresc si eu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Tudor si Teodora ;-) Ce pereche frumoasa ar face copiii nostri <3
    Minunat tort i-ai facut, foarte aromat si gustos, exact pe gustul nostru! La multi ani, printesa mica :*

    RăspundețiȘtergere